MENIU

Lege absurdă: Copiii cu diabet trebuie să îşi facă singuri insulina, dacă au peste 7 ani

Statul român consideră că dacă au peste 7 ani, copiii bolnavi de diabet pot să se descurce singuri să îşi facă insulină.

O mamă din Braşov se luptă să schimbe legea care nesocoteşte reglementările internaţionale, în condiţiile în care băiatul merge la şcoală şi are nevoie de patru injecţii cu insulină zilnic.

Familia băiatului a apelat şi la Avocatul Poporului, care a descoperit că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) spune că bolnavii de diabet au dreptul la însoţitor plătit de stat până la vârsta de 18 ani.

Părinţii băiatului au cerut ajutorul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, Ministerului Sănătăţii şi celui al Muncii.

Autorităţile i-au plimbat de la un birou la altul fără să le dea vreo soluţie. Într-una dintre adrese, Ministerul Muncii le-a răspuns că pachetul de modificări al legii este în dezbatere publică. Dar nu se ştie cât va dura până va fi adoptată, conform digi 24.ro.

David este în clasa pregătitoare şi suferă de diabet tip unu. Este încadrat la grad de handicap grav şi, deocamdată, are dreptul la însoţitor. Din toamnă, însă, când va fi reevaluat, va fi încadrat la alt grad de handicap, fără drept de însoţitor, conform legilor româneşti. Iar mama lui va fi obligată să meargă la serviciu pentru a-l putea întreţine.

"Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani, care prezintă probleme deosebite de alimentaţie şi administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale", se arată în Ordinul nr. 725/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii.

„Fără ajutorul mamei sau al persoanei care găteşte este aproape imposibil (să se descurce, n.r.)”, spune Alina Spinean, medic specialist în diabet și boli de nutriție.

Părinții copilului au făcut nenumărate memorii pentru ca statul să îi permită băiatului să aibă însoţitor şi de la opt ani încolo. Cererile au fost însă plimbate dintr-un birou în altul.

"Ministerul Sănătății mă trimitea la Protecția Copilului, Protecția Copilului mă trimitea la Ministerul Sănătății", mai spune Rabocskai Marika, mama copilului.

"Chiar dacă s-a făcut revizuire la lege, legiuitorul n-a considerat că acest punct trebuie modificat. Rămâne aceeași boală, dar se consideră că autonomia și dezvoltarea copilului înseamnă că a recuperat", afirmă Daniela Luca, director adjunct la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Brașov.

Părinţii copilului au ajuns să considere că singura soluţie este să dea în judecată statul.

În aceeaşi situaţie sunt aproape 400 de familii din toată ţara.

Mai multe articole despre:
legislaţie insulină însoţitor copii cu diabet