MENIU

Laura Georgescu, şefa CNA, rămâne fără sprijinul instituţiei

<p>Laura Georgescu, şefa CNA</p>

Consiliul Național al Audiovizualului a decis, cu majoritate de voturi, retragerea sprijinului acordat președintei CNA, Laura Georgescu, și a luat hotărârea să transmită Parlamentului o solicitare de revocare a ei din această calitate, a anunțat joi președintele de ședință, Radu Călin Cristea.

"Este un vot simetric, în opoziție cu votul formulat în CNA în data de 28 decembrie 2012, când în aceleași condiții — ședință secretă și vot secret — Consiliul a votat candidatura doamnei Laura Georgescu, a înaintat-o Parlamentului și acesta a dat un vot secret. Acum procedeul este oarecum invers", a afirmat joi Radu Călin Cristea.

Decizia CNA de joi a fost luată cu șase voturi "pentru". Votul a fost secret.

Membrii Consiliului Național al Audiovizualului au dezbătut joi, în ședință secretă, propunerea Monicăi Gubernat de a înainta Parlamentului o solicitare privind revocarea din funcție a președintei CNA, Laura Georgescu. La începerea ședinței, membrii CNA prezenți au votat introducerea acestui punct pe ordinea de zi de joi.

Gubernat a invocat în acest sens "conflictul permanent" din interiorul CNA, care a ajuns în instanță.

EXCLUSIV - NOI ÎNREGISTRĂRI ŞOCANTE cu LAURA GEORGESCU, şefa CNA: "Calcă-i pe gât!"

"Având în vedere conflictul permanent din interiorul instituției, conflict care a ajuns în instanță, conflictele de interese rezultate în urma acestei acțiuni — și o să vă dau un singur exemplu, CNA, în calitate de pârât, trebuie să depună o interpelare, acea interpelare va suna în felul următor: 'CNA, reprezentat legal de doamna Laura Georgescu, dat în judecată de doamna Laura Georgescu'; de asemenea, având în vedere adrese asumate în numele CNA, cu caracter ascuns de recomandare, de care aflăm din păcate din presă; de asemenea, decizii luate de CNA, care nu sunt puse în practică, corespondențe cu diverse instituții ascunse de ochii CNA, nu mai vorbesc de credibilitatea și de imaginea instituției, vă propun spre adoptare o decizie prin care solicităm Parlamentului revocarea din funcția de președinte a doamnei Laura Georgescu", a spus Monica Gubernat, potrivit agerpres.ro.

Noi înregistrări ŞOCANTE cu şefa CNA. "Să moară mama că vă belesc!"

Ea a amintit că Laura Georgescu a dat în judecată CNA pe 9 martie pentru că în septembrie 2014 șase membri — Valentin Jucan, Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea și Viorel Vasile Buda — i-au redus atribuțiile la conducerea Consiliului, prin modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al instituției.

Georgescu a cerut instanței anularea unui act administrativ al CNA — decizia 530 (Regulamentul de Organizare și Funcționare al CNA) din 16 septembrie 2014.

Şefa CNA, Laura Georgescu: "Mă pui, pe boul de Ghiţă şi România TV să-i acopăr şi tu nu profiţi?"

Laura Georgescu nu a fost prezentă la începutul ședinței CNA de joi.

Legea audiovizualului prevede că "Membrii Consiliului pot fi demiși, la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, în următoarele situații: a) în cazul incapacității de a-și exercita funcția pentru o perioadă mai mare de 6 luni; b) în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (2) În scopul aplicării prevederilor alin. (1) Consiliul sesizează Parlamentul".

LIMBAJUL DE MAHALA al Laurei Georgescu, ANALIZAT DE PSIHIATRU: "O agresivitate ieşită din comun"