Kievul anunţă sosirea tunurilor autopropulsate germane în arsenalul său
Kievul a anunţat marţi sosirea tunurilor autopropulsate germane Panzerhaubitze 2000 în arsenalul său, după săptămâni de negociere între Ucraina şi aliaţii săi occidentali pentru primirea de "arme puternice" capabile să respingă atacurile ruse în Donbas.
„Panzerhaubitze 2000 fac în sfârşit parte din arsenalul de obuziere de 155 mm al artileriei ucrainene”, şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov, care a spus că apreciază eforturile Berlinului de a ajuta militar Kievul, relatează AFP.
„Artileriştii noştri vor încălzi câmpul de luptă”, a postat Reznikov pe Twitter, alături de o fotografie cu două Panzerhaubitze 2000 în acţiune.
Germania a anunţat la începutul lui mai că va furniza şapte astfel de obuziere blindate Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva armatei ruse, fără a preciza în acel moment când vor avea loc livrările propriu-zise.
Berlinul nu a confirmat până acum nici livrarea tunurilor autopropulsate Panzerhaubitze 2000, nici numărul lor.
Panzerhaubitze 2000 este un tun automotor fabricat de grupul Krauss-Maffei Wegmann (KMW). Aparatele destinate Ucrainei provin din stocurile Bundeswehr, a precizat la începutul lui mai ministrul apărării, Christine Lambrecht.
Soldaţii ucraineni urmau să fie instruiţi pentru utilizarea lor în Germania, începând cu jumătatea lunii mai.