Inconștiență pe munte: O femeie cu 2 copii și un cărucior, salvați pe Postăvaru - Intervenția, cerută de un grup de bicicliști
Intervenție urgentă a Salvamont Brașov după ce o femeie a urcat pe Masivul Postăvaru cu doi copii și un cărucior.
Salvamont Brașov a anunțat că a primit joi un apel pentru a interveni după ce o femeie cu doi copii și un cărucior se aventurase pe un traseu de pe Masivul Postăvaru.
Apelul la Salvamont nu a fost făcut de femeie, ci de un grup de bicicliști care au observat-o. Aceștia se aflau în partea superioară a masivului.
„Doamnă cu doi copii și un cărucior în zona Crucurului. Apelul a venit de la un grup de bicicliști, care au văzut-o în partea superioară a masivului și și-au făcut griji pentru ea.
O echipă de salvatori montani a plecat în căutarea doamnei, pe care din fericire, au întâlnit-o la finalul călătoriei acesteia, la Pietrele lui Solomon, unde ajunsese cu bine”, a transmis Salvamont Brașov - Poiana Brașov.
Salvatorii au atras din nou atenția celor care vor să plece pe munte să fie mai responsabili și să aibă echipament adecvat drumețiilor montane.
„Recomandăm turiștilor care au în grup și copii, să manifeste mai multă responsabilitate în alegerea lungimii și dificultății drumeției și în niciun caz să nu mai părăsească peroanele stațiilor superioare ale instalațiilor de transport pe cablu, fără echipament adecvat și pregătire”, au mai spus salvatorii montani.