MENIU

Hepatita C, la un pas de a fi învinsă

<p>&nbsp;Hepatita C, la un pas de a fi &icirc;nvinsă</p>

Hepatita C este la un pas de a fi învinsă cu ajutorul unui nou cocktail de două medicamente care s-au dovedit foarte eficiente, potrivit rezultatelor unui studiu publicat miercuri ce arată că această infecţie cronică a ficatului, care a ucis mai mulţi americani decât SIDA, ar putea fi eradicată.

Hepatita C. Studiul, bazat pe o combinaţie de două antivirale administrate pe cale orală - declatasvir şi sofosbuvir - produse de laboratoarele farmaceutice Bristol Myers Squibb, respectiv Gilead Sciences, a evidenţiat o rată de vindecare de 98% şi faptul că nu au existat efecte secundare importante, potrivit AFP.

"Acest studiu deschide calea către tratamente sigure, bine tolerate şi eficiente pentru majoritatea cazurilor de hepatita C", a declarat medicul Mark Sulkowski, directorul Centrului pentru hepatite virale al Facultăţii de medicină Johns Hopkins din Baltimore, principalul autor al studiului, publicat în New England Journal of Medicine.

"Medicamentele standard contra maladiei vor cunoaşte o îmbunătăţire considerabilă până anul viitor, ducând la progrese fără precedent în tratamentul bolnavilor", a adăugat acelaşi cercetător.

Studiul clinic de fază II a fost realizat pe 211 bărbaţi şi femei infectaţi cu una din principalele trei tulpini ale virusului vinovat de producerea acestei infecţii hepatice cronice, o boală ce ar putea duce la ciroză şi la cancer al ficatului, necesitând un transplant al acestui organ.

Acest cocktail a fost eficient, chiar şi la pacienţii dificil de tratat, pentru care tripla terapie convenţională (telaprevir sau boceprevir, alături de peginterferon şi ribavirin) a eşuat.

Dintre cei 126 de participanţi infectaţi cu genotipul 1 al virusului hepatitei C, tulpina cea mai frecventă din Statele Unite, şi care nu au primit niciun tratament prealabil, 98% s-au vindecat.

Tot 98% dintre cei 41 pacienţi care erau încă infectaţi după o triplă terapie convenţională nu mai prezentau nicio urmă a virusului în sânge, la trei luni după încheierea tratamentului experimental.

Rata de vindecare a fost similară la alţi 44 de participanţi la studiu, infectaţi cu genotipurile 2 şi 3 ale virusului, mai puţin comune în Statele Unite.

Participanţii au primit zilnic o combinaţie de 60 miligrame de daclatasvir şi 400 miligrame de sofosbuvir, cu sau fără ribavirin, între trei şi şase luni.

Un studiu clinic realizat cu sofosbuvir, în combinaţie cu antiviralul ribavirin, ale cărui rezultate au fost publicate în august 2013, a evidenţiat o rată de vindecare de 70% la bolnavii diagnosticaţi cu hepatita C.

În decembrie, Food and Drug Administration (FDA), agenţia americană pentru medicamente, a aprobat comercializarea medicamentului sofosbuvir, în combinaţie cu peginterferon şi cu ribavirin, pentru tratarea hepatitei C cauzată de genotipul 1 şi în combinaţie doar cu ribavirin pentru tratarea hepatitei C cauzate de genotipurile 2 şi 3.

Medicamentul daclatasvir nu a fost deocamdată autorizat de FDA.
Dacă agenţia americană va aproba lansarea pe piaţă a medicamentului declatasavir şi a altor noi molecule eficiente contra hepatitei C, injecţiile săptămânale, atât de temute, cu peginterferon, vor deveni un fapt care ţine de trecut, afirmă medicul Sulkowski.

Tratarea hepatitei C va fi astfel considerabil simplificată, trecând de la 18 comprimate pe zi plus o injecţie săptămânală, la una sau două comprimate zilnice.

Potrivit Centers for Disease Control and Prevention (CDC), mai puţin de 5% dintre cei 3,2 milioane de americani suferind de hepatita C au fost vindecaţi. CDC estimează că între 50% şi 75% dintre bolnavi nu ştiu că au fost infectaţi, cel mai adesea prin injecţii cu droguri, transfuzii sangvine contaminate din anii '70 şi '80 sau prin contacte sexuale.

Cel puţin 185 de milioane de persoane sunt infectate cu virusul hepatitei C pe plan mondial.

Mai multe articole despre:
tratament medicamente hepatita C injecţii