MENIU

Germania, alertă de criză MAJORĂ a energiei. Distribuitorii se pot prăbuși precum băncile în 2008

Conducta "Drujba/Prietenie"

Germania se teme că reducerea importurilor de gaze naturale din Rusia riscă să declanşeze un colaps pe pieţele energetice, oarecum asemănător cu ceea ce se întâmplat în sistemul bancar, la criza din 2008. Berlinul a ridicat joi nivelul de risc pentru gazele naturale din ţară la a 2-a cea mai ridicată fază de "alarmă".

Germania se teme că reducerea importurilor de gaze naturale din Rusia riscă să declanşeze un colaps pe pieţele energetice, în condiţiile în care furnizorii de energie acumulează pierderi.  Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a comparat o astfel de situație cu cea care a dus la declanşarea crizei financiare din 2008. Așa cum atunci băncile au rămas fără bani, acum furnizorii rămași fără gaze naturale vor fi forţaţi să vândă la preţuri ridicate, care se vor propaga pentru utilităţile locale şi clienţii acestora, inclusiv consumatori şi întreprinderi, potrivit AFP.

 

"Dacă acest minus devine atât de mare încât nu-l mai pot transporta, întreaga piaţă riscă să se prăbuşească la un moment dat", a declarat Habeck la o conferinţă de presă. "Aşadar, un efect Lehman în sistemul energetic".

Cea mai mare economie a Europei se confruntă cu riscuri fără precedent ca întreprinderile şi consumatorii să rămână fără energie. De la declanșarea invaziei Ucrainei și a sancțiunilor europene, Mosocva a redus treptat livrările, până săptămâna trecută, când a fost întreruptă brusc principala legătură de gaz către Germania, punând în pericol rezervele pentru iarnă.