Gabriela Firea: „Vă anunț o realizare extrem de importantă!”
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță că a trimis la Bruxelles, spre consultare, ”un document fundamental – Planul Național de Acțiune pentru implementarea “Garanției pentru copii”.
„Vă anunț o realizare extrem de importantă. Am finalizat și trimis, spre consultare, la Bruxelles un document fundamental – Planul Național de Acțiune pentru implementarea “Garanției pentru copii”.
Proiectul a fost elaborat la recomandarea Comisiei Europene și reprezintă una dintre soluțiile concrete, menite să asigure un cadru unitar, la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, pentru prevenirea și combaterea excluziunii sociale și garantarea accesului copiilor aflați în situații de vulnerabilitate la o serie de servicii esențiale: educație timpurie, sănătate, locuire, alimentație.
Îi felicit pe colegii mei din Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție care au lucrat cu profesionalism și dedicare acest document!
Ca ministru al Familiei sunt coordonatorul național al programului “Garanția pentru copii” și mi se pare esențial ca, alături de reprezentanții tuturor celorlalte autorități implicate în elaborarea acestui plan național de acțiune, să găsim soluții concrete și realiste, care pot face diferența pentru viața a peste un milion de copii români, aflați în situații vulnerabile din diverse motive.
Odată cu acest plan de acțiune pentru implementarea „Garanției pentru copii”, avem un mecanism în plus pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili dintre copiii din România, prin oferirea de servicii de educație timpurie și îngrijire, prin oferirea unei mese sănătoase în cadrul școlii, a unor servicii de sănătate sau prin asigurarea unor condiții de locuire decente.
De altfel, prevederile care alcătuiesc “Garanția pentru Copii” au fost unele dintre elementele cheie care au stat la baza stabilirii priorităților naționale din domeniul protecției și promovării drepturilor copilului, incluse în noul proiect al Strategiei Naționale privind drepturile copilului, pentru perioada 2022-2027”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.