MENIU

Gabriela Firea, semnal de alarmă: „Violența domestică este intolerabilă, iar victimele trebuie protejate!”

Sursa foto: Facebook / Gabriela Firea

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a atras atenția, marți dimineață, că violența domestică nu trebuie tolerată, iar victimele acesteia trebuie protejate.

„Violența domestică este intolerabilă, iar victimele trebuie protejate! Agresorii au nevoie de pedepse aspre, dar și de consiliere pentru a înțelege unde au greșit! Am stabilit standardele minime și pașii pe care trebuie să-i facă toate instituțiile care asigură asistență, suport și consiliere victimelor adulte, cuplurilor mamă-copil, dar și servicii sociale agresorilor.

Angajații din serviciile sociale care vor respecta aceste etape, vor ajuta și mai mult victimele violenței domestice. Doar în primele 6 luni ale acestui an, în jur de 33.000 de persoane au fost victime ale violențelor acasă sau în familie. Au fost emise aproape 4.200 de ordine de protecție.

De multe ori, se întâmplă ca victimele să fie tratate diferit, unii responsabili din serviciile de asistență socială fiind mai implicați decât alții. Specialiști din Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse și Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati - ANES au gândit un fel de „manual”, un ghid al managementului de caz cu ajutorul căruia trebuie rezolvat fiecare caz.

Pentru asistența victimelor violenței domestice pașii trebuie să fie aceeași, indiferent de situație: evaluarea inițială, activarea măsurilor de protecție în caz de urgență, evaluarea victimei din punct de vedere personal, social și profesional, iar apoi stabilirea planului de intervenție. Urmând acești pași, specialiștii în asistență socială vor ști care sunt nevoile reale ale victimei și cu poate fi ajutată cu succes.

Cele două ordine pentru aprobarea standardelor minime obligatorii privind aplicarea managementului de caz în cadrul serviciilor sociale destinate victimelor violenței domestice și agresorilor au fost deja publicate în Monitorul Oficial”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Mai multe articole despre:
Gabriela Firea psd violenta domestica