MENIU

Flori care rezistă până toamna târziu. Cum să ai cea mai frumoasă grădină

Flori care rezistă până toamna târziu. Ce trebuie să plantezi în grădina ta pentru a te bucura de frumusețea culorilor până toamna târziu.

Crizantema, regina florilor de toamnă

Crizantema, numită și regina florilor de toamnă datorită frumuseții acesteia, dar și a faptului că își păstrează vitalitatea și în cele mai vitrege condiții, face parte din familia Asteraceae. Crizantemele sunt înrudite cu daliile și cu gălbenelele, toate fiind foarte asemănătoare cu margaretele de primăvară. Pot fi cultivate în grădina, dar ținute și la ghiveci. Aceste spectaculoase flori, care se găsesc în zeci de specii și culori, încep să înflorească la sfârșitul lunii august și rezistă până în octombrie, chiar și după prima brumă.

Tufanelele

Tufanelele sunt foarte asemănătoare crizantemelor. Florile acestei plante sunt însă mai mici, albe sau colorate în roz, galben, maroniu sau mov și sunt grupate în buchete. Spre deosebire de tufanele, însă, crizantemele au o singură floare, mai mare, în vârful tulpinii.

Dalia, floarea de toamnă multicoloră

Prin dimensiune și colorit, dalia este una dintre cele mai spectaculoase plante specifice toamnei, putând să crească până la 2 metri. Plantele se dezvoltă în timpul primăverii și verii, iar toamna înfloresc în culori superbe. Florile – albe, roz, violet, portocaliu, galben sau grena – sunt mari și bogate. Dalia iubește soarele, așa că trebuie plantată într-un loc cu lumina, ferit de vânt. Solul în care crește are nevoie de humus, iar plantă trebuie udată zilnic.

Anemona

Anemonele sunt flori foarte frumoase, în culori vii. Înfloresc pentru prima dată în septembrie și îți vor înfrumuseța grădina până la începutul lui noiembrie. Preferă temperaturile scăzute, așa că iubesc toamnele lungi și răcoroase.

Ochiul boului

Callistephus chinensis este denumirea științifică a acestei flori ornamentale, originară din Extremul Orient, mai ales China și Japonia. Cu flori roz, roșii, mov sau albe, aceste frumoase plante sunt printre vedețele sezonului de toamnă. Pot fi plantate și în grădini, dar pot fi aranjate și în ghivece, pentru decorarea interioarelor.

Steluțele de toamnă sau Asterul

Din nicio grădină pregătită pentru toamnă nu trebuie să lipsească steluțele. Denumită și Aster, această plantă are nevoie de un sol bine drenat și de udări frecvente pe timpul verii. Unele soiuri, precum Aster montanis, cresc și în flora spontană de la noi din țară. Pot fi de talie pitică sau înalte, iar după semănare devin perene. Aceste plante pot fi înmulțite prin semănare, dar și prin despărțirea tufelor.

Cum se îngrijesc corect crizantemele în ghiveci. Reguli de bază pentru înflorirea completă

Sursa

 

Mai multe articole despre:
flori de toamna crizantema gradina