MENIU

EXPLOZIE la un şantier naval din Galaţi: două victime

<p>Incendiu &icirc;n Capitală</p>

Două persoane au ajuns, luni dimineață, la Spitalul Județean de Urgență din Galați, în urma unei explozii urmată de un incendiu, la compartimentul motoare a unei nave aflate în reparații la Navrom Galați.

În Secția de reparații aparținând Navrom Galați a avut loc o explozie provocată de o acumulare de gaz metan, în compartimentul motoare a unei nave împingător.

În urma exploziei și a incendiului ce a cuprins compartimentul motoare pe o suprafață de aproximativ 30 mp, au rezultat două victime: un bărbat de 54 ani cu arsuri de gradul doi și trei pe o suprafață de aproximativ 90% din suprafața corpului și o femeie de 52 ani, cu atac de panică și dureri toracice.

"Victimele au fost extrase, stabilizate și preluate de două ambulanțe SMURD, fiind transportate la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Galați", a spus purtătorul de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță, citat de agerpres.ro.

El a precizat că pentru stingerea incendiului au acționat trei autospeciale ale pompierilor, focarul fiind lichidat înainte de a se extinde la întreaga navă.