Ministrul Educației neagă acuzațiile de colaborare cu Securitatea: "Este complet fals"
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, neagă acuzațiile de colaborare cu Securitatea, apărute marți în presă. "Ştirea este complet falsă", a spus acesta, la Realitatea TV.
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a afirmat, în exclusivitate la Realitatea TV că nu a fost colaborator al Securităţii şi că nu a făcut poliţie politică. "Nu am fost colaborator, nu am făcut poliţie politică. Ştirea este complet falsă", a spus acesta, adăugând că nu aveau cum să descopere jurnaliştii de la EVZ aşa ceva pentru că nu este adevărat.
"Am şi o adeverinţă de la CNSAS în care se spune clar că nu am colaborat cu Securitatea. Adeverinţa a fost eliberată cu mai mulţi ani în urmă, când am devenit rector şi eram obligat să am o astfel de adeverinţă", a precizat ministrul Educaţiei.
Potrivit unor "surse credibile" citate de EVZ, ministrul Educației are dosar de rețea iar din documente reiese că a fost recrutat de Departamentul Securității Statului în anul 1980 și lăsat din legătura informativă în 1989.
Surse din aparatul tehnic al CNSAS au declarat, marți, pentru EurActiv.ro, că nu există nicio dovadă apărută de la momentul verificării anterioare și până astăzi care să contrazică verdictul din 2007.
„Nu există nimic nou, cei de la corpul tehnic de experți ai CNSAS nu au absolut nimic în plus în legătură cu această persoană. Nimic în plus față de ce a fost studiat la acel moment, de aceea nu înțelegem ce este cu această informație. Sigur, putem avea o explicație, dar nu e treaba noastră să ne dăm cu părerea despre aceste jocuri făcute la un nivel superior aparatului tehnic”, a declarat sursa citată.