MENIU

Elev cercetat penal după ce a tras la şcoală cu o armă airsoft asupra unui coleg

Sursa foto: Poliția Română

Un elev în vârstă de 16 ani care a adus la şcoală o armă tip airsoft pe care a folosit-o trăgând cu o bilă asupra unui coleg în vârstă de 15 ani, în urma unei altercaţii, este acum cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Incidentul a avut loc în data de 14 octombrie, la o unitate şcolară din Timişoara, în timpul pauzei mari, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.

Elevul în vârstă de 15 ani, asupra căruia s-a tras cu bila din arma airsoft, nu a fost rănit.

Poliţiştii Secţiei 2 Timişoara s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, au aplicat o sancţiune contravenţională de 1.000 de lei, conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi, ca măsură complementară, au confiscat arma respectivă, cu o cutie de bile şi un tub de gaz, precizează informarea transmisă de IPJ Timiş.

Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt.

Mai multe articole despre:
elev cercetat timisoara arma airsoft