MENIU

Efectele secetei, devastatoare în România. Peste 500.000 de hectare din 37 de județe sunt afectate

Sursa foto: Pixabay

Seceta arde suprafețele cu culturi de la o zi la alta. Suprafaţa afectată de secetă a ajuns marţi la 500.695 hectare în 37 de judeţe, de la 469.165 hectare, raportate luni, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Principalele culturi afectate sunt: grâu şi triticale – 193.644 ha, porumb – 140.708 ha, floarea soarelui – 71.753 ha, orz, orzoaică, ovăz, secară – 29.780 ha, rapiţă – 27.143 ha, soia – 11.346 ha, plante furajere – 12.882 ha şi mazăre – 1.091 ha.

Situaţia suprafeţelor calamitate pentru care s-au întocmit procese verbale de constatare este în curs de finalizare la prefecturi pentru culturile de toamnă recoltate la care s-a încheiat raportarea pe 30 august 2022. MADR precizează că pot exista modificări la unele culturi în ceea ce priveşte suprafaţa afectată, după centralizarea proceselor verbale transmise de prefecturi, rezultând astfel suprafeţe mai mici faţă de raportările anterioare.

Cele 37 de judeţe care au raportat pagube din cauza secetei sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, zona municipiului Bucureşti, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj,Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

Mai multe articole despre:
seceta romania judete afectate seceta