MENIU

Șef de la Imigrări, reținut de DIICOT pentru șantaj

Procurorii Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au dispus reținerea pentru 24 de ore față de Narcis Ion Dumitru, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la infracțiunea de șantaj. 

"Prin rechizitoriul din data de 01.04.2014  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală  au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Simhon Efraim Atzmon, Kastro Charli, Malka Yosef Shmuel, Erlich Nehemia, Mila Mihai şi Zadok Beg pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi şantaj în formă continuată", se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2012, inculpaţii Kastro Charli şi Simhon Efraim Atzmon au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi pe care l-au sprijinit, prin contribuţii permanente sau periodice, inculpaţii Erlich Nehemia, Păun Florin Cătălin, Mila Mihai, Malka Yosef Shmuel, Zadok Beg, Olteanu Angela şi Simhon Daniela-Elena, în vederea comiterii unor infracţiuni grave şi în scopul obţinerii de beneficii patrimoniale.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la mai multe fapte şi persoane, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  complicitate la comiterea infracţiunii de şantaj, avându-se în vedere inclusiv evenimentele care s-au derulat în sediul Inspectoratului General pentru Imigrări (fost ORI) în jurul datei de 04 aprilie 2013.

Astfel, oamenii legii au arătat că, începând cu luna aprilie 2013, inculpatul Dumitru Narcis Ion a aderat şi a sprijinit grupul infracţional organizat iniţiat şi constituit de către inculpaţii Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli,cetăţeni israelieni, în vederea comiterii unor infracţiuni grave  în scopul obţinerii de beneficii patrimoniale.

Drept urmare, "inculpatul Dumitru Narcis Ion în calitate de șef Serviciul Depistări și Combaterea Șederii și Muncii Ilegale a Străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări – Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpaţii Simhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli, a înlesnit acestora obţinerea, prin constrângere, de la o persoană vătămată,cetăţean israelian, a unui folos patrimonial injust, respectiv suma de 135.000 de euro dobândită de cei din urmă prin ameninţarea constantă a victimei cu formularea unor plângeri penale nereale. Pentru atingerea acestui scop, inculpatul a procedat la citarea nelegală a persoanei vătămate şi apoi a participat la punerea în practică a „scenariului” derulat în sediul Inspectoratului General pentru Imigrări, procedând la încătuşarea inculpatului Simhon Efraim Atzmon în afara cadrului legal şi a oricărei competenţe de a desfăşura activităţi de cercetare penală".

Totodată, s-a reţinut că inculpatul s-a implicat direct în pretinsa “negociere” derulată de către persoana vătămată cu un martor din prezenta cauză, contribuind astfel esenţial la menţinerea victimei într-o stare de acută presiune psihică, sub imperiul căreia aceasta a fost determinată la semnarea unui contract fictiv de împrumut şi la plata, în temeiul acestuia, a sumei de 135.000 de euro, respectiv 15.000 de euro în numerar şi contravaloarea sumei de 120.000 de euro prin virament bancar.

În cursul zilei de astăzi, inculpatul Dumitru Narcis Ion urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare   preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Mai multe articole despre:
DIICOT şantaj imigrări narcis ion