Domo închide toate cele 75 de magazine şi rămâne doar cu operaţiunile online
Retailerul de electro-IT Domo, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa locală de profil, cu afaceri de peste 600 milioane lei anul trecut, va închide toate magazinele fizice, pentru a rămâne cu operaţiuni doar online, potrivit surselor din piaţă, citate de Ziarul Financiar.
O parte dintre magazine au fost deja preluate de competitori, iar furnizorii de electronice şi electrocasnice spun că nu au fost plătiţi, motiv pentru care nu mai livrează marfă companiei care are deja probleme financiare de mai mulţi ani, scrie ZF în ediţia de luni.
"Domo şi-a mutat activele de pe o companie pe alta. Fosta companie care opera activitatea Domo avea probleme financiare şi nu îşi mai plătea furnizorii. Apoi, sub noua entitate s-au făcut plăţi pentru o vreme, pentru ca apoi să apară şi aici probleme. Noi nu mai livrăm marfă", spune un furnizor al companiei.
Potrivit ultimelor date, Domo avea în toamnă circa 75 de magazine fizice şi unul online.
Mai multe articole despre:
null