MENIU

Doliu în muzica românească. Un nume greu s-a stins din viață

Soprana Aida Abagief s-a stins din viaţă, la vârsta de 82 de ani. Este doliu în Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” şi la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. S-a stins din viaţă o mare româncă, profesorul şi artistul Aida Abagief.

A încetat din viaţă, soprana Aida Abagief. Colectivul Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa a transmis că „regretă profund trecerea la cele veşnice a doamnei profesor emerit Aida Abagief, fondatoare a facultăţii noastre, solistă, timp de 30 de ani, a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa.

Doamna profesor Aida Abagief va rămâne în amintirea noastră ca un artist şi dascăl desăvârşit, pasionat, devotat studenţilor şi profesiei până la sacrificiul de sine. Publicul, colegii, studenţii şi elevii care au cunoscut-o, au iubit-o, respectat-o şi admirat îi vor păstra veşnică amintirea şi recunoştinţa”.

Un mesaj de condoleanţe a fost transmis şi de managerul Teatrului Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski”, Daniela Vlădescu.

Mai multe articole despre:
doliu Soprana