Dodon, lângă un drapel BIZAR al Republicii Moldova. Ce explicații a dat
Igor Dodon și delegația Republicii Modlova au fost protagoniștii unui caz mai puţin obişnuit în cadrul vizitei la Teheran. Drapelul Republicii Moldova, prezentat oficial lângă cel iranian, conform normelor protocolare, a fost lipsit de crucea de aur şi de ramura verde de măslin din gheara dreaptă a vulturului.
Igor Dodon a plecat vineri, 10 februarie, într-o vizită la Teheran, unde urma să participe la invitaţia preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Şah, Kirsan Ilyumzhinov, la deschiderea Campionatului lumii la şah între femei, anunță Adevărul. Totodată, şeful statului anunţa că va avea mai multe întrevederi cu oficiali de rang înalt din conducerea Iranului, dar şi cu oameni de afaceri din regiune.
Din fotografiile postate de Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, dar şi din cele postate de Kirsan Ilyumzhinov pe Twitter, observăm că drapelul de stat al Republicii Moldova nu arată precum stipulează Legea privind Stema de Stat a Republicii Moldova, care, de altfel, prevede că Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, şefii misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare ale Republicii Moldova, conducătorii persoanelor juridice şi persoanele fizice care utilizează sau reproduc Stema de Stat sînt obligaţi să asigure utilizarea corectă, demnitatea şi integritatea acesteia.
Igor Dodon nu se consideră responsabil pentru incidentul din Iran, atunci când din ciocul acvilei de pe tricolor a fost radiată crucea.
"De drapel în timpul vizitelor nu Președintele este responsabil, ci țara primitoare. De obicei, de aceste subiecte se ocupa Ambasada, care lipsește la Teheran. Ne clarificăm”, a comentat Dodon pe o rețea de socializare, potrivit Unimedia.info.