MENIU

Dieta cu salată verde. Slăbeşti 6 kilograme în 11 zile

Dieta cu salată verde. Slăbeşti 6 kilograme în 11 zile

Pieţele sunt pline acum de legume şi zarzavaturi. Este sezonul lor şi e păcat să nu profităm de beneficiile pe care ni le aduc. Dincolo de faptul că sunt foarte sănătoase prin prisma nutrienţilor pe care îi conţin, ajută şi la slăbit. Salata verde, spre exemplu, este ideală în diete.

Există chiar o cură de slăbire care are ca ingredient principal salata verde. Potrivit autorilor ei, poţi slăbi până la 6 kilograme în doar 11 zile. Cu alte cuvinte, ai timp suficient până la Paşte să dai jos kilogramele acumulate în timpul sezonului rece.

Iată, aşadar, care sunt cele cinci faze ale dietei cu salată verde:

Faza 1

Durează 2 zile, timp în care trebuie să consumi la micul dejun doar jumătate de salată verde preparată cu sare, zeamă de lămâie, mărar şi pătrunjel şi eventual o cafea neagră fără zahăr. Imediat ce te-ai trezit bea un pahar mare de apă. În restul zilei poţi să mănânci ce vrei, dar să ţii cont să fie mâncare sănătoasă, scrie dietetik.ro.

Faza 2

Durează tot două zile şi presupune să mănânci atât la micul dejun, cât şi la cină tipul de salată preparată ca în indicaţiile de mai sus. Nimic altceva. La prânz poţi mânca ce doreşti, cu condiţia să fie alimente hipocalorice şi, evident, excluse prăjelile.

Faza 3

Durează timp de trei zile şi vei consuma dimineaţa, la prânz şi seara numai salată de salată verde. Nimic altceva. Va trebui să bei însă multă apă.

Faza 4

Această faza este identică cu cea de-a două, ceea ce înseamnă că în cele două zile vei mânca salată numai la micul dejun şi la cină.

Faza 5 

Faza 5 este aceeaşi ca faza 1, când mai ai de mâncat salată verde pentru două zile numai la micul dejun, scrie sursa citată.

Nu este o dietă uşoară, întrucât îi lipseşte varietatea, însă, din fericire, pe piaţă există mai multe tipuri de salată verde, precum iceberg, chinezească, romaine, frisee, Lolla Rossa şi Lolla Bianco.

Mai multe articole despre:
dietă salata verde