DEZASTRUL din sănătate. La Spitalul de Urgență Pitești există un singur medic ATI la 12 săli de operații
Situație de criză, la Spitalul Județean de Urgență Pitești, unde, de la 1 decembrie va rămâne un singur medic specialist în terapie intensivă, la 12 săli de operații.
Prefectura Argeş anunţă, vineri după-amiază, că, de la 1 decembrie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, aflat în administrarea Consiliului Judeţean Argeş, va rămâne cu un singur medic de anestezie-terapie intensivă. Prefectul de Argeş, Radu Perianu, a convocat o şedinţă pentru identificarea unei soluţii la această problemă, dar niciun reprezentant al Consiliului Judeţean nu s-a prezentat la discuţii, prefectul acuzând conducerea CJ de ”dezinteres” şi arătându-se indignat.
Potrivit prefectului Radu Perianu, de la 1 decembrie, Spitalul Judeţean va rămâne cu doi medici pe Secţia ATI, care se vor ocupa de pacienţii internaţi în unitatea care are 12 săli de operaţie.
Dintre cei doi medici, doar unu se prezintă la spital în această perioadă, cel de-al doilea fiind în concediu medical în urma unui infarct, precizează prefectul.
Acesta mai spune că a convocat, vineri, o şedinţă pentru a discuta situaţia, dar Consiliul Judeţean nu a trimis niciun reprezentant.
”Din păcate, astăzi, (vineri – n.r.). Consiliul Judeţean nu a trimis niciun reprezentant, preşedinte sau vicepreşedinte care se ocupă de astfel de situaţii, dat fiind importanţa majoră pe care secţia de terapie intensivă o are în cadrul spitalului. Repet: un singur medic, de la 1 decembrie, va ajunge să deservească 12 săli de operaţie. Atâta dezinteres mă umple de indignare şi consider că sănătatea argeşenilor e mai presus de weekend, e mai presus de alte preocupări, oricât de importante ar fi ele”, a declarat Radu Perianu.
Prefectul a precizat că şedinţa convocată vineri cu scopul de a găsi o soluţie pentru această situaţie a fost reprogramată pentru luni dimineaţă.