Descoperire incredibilă într-o pădure din Prahova. A mers să caute comori, dar a dat peste asta
Un topor din bronz, vechi de aproximativ 3.500 de ani, a fost descoperit, luni, de un pasionat de istorie, într-o pădure din imediata apropiere a pârâului Dâmbu. Tânărul care a găsit obiectul spune că nu este interesat de nicio recompensă şi l-a predat autorităţilor.
Toporul din bronz are aproximativ 15 centimetri lungime şi 5 centimetri lăţime şi este aproape intact, în ciuda vechimii de peste 3500 de ani.
”Descoperirea a fost făcută de un prieten de-al meu care este autorizat de Poliţie să facă astfel de căutări. El este doar pasionat de istorie şi nu este interesat de recompense. Mi-a predat mie toporul, iar după ce am studiat puţin, am aflat că obiectul este vechi de aproximativ 3500 de ani. Această descoperire nu face altceva decât să schimbe radical istoria localităţii Băicoi, atestată documentar din perioada domniei lui Mihai Viteazu. Toporul se află acum la Muzeul de Istorie din Ploieşti care urmează să-l expună pentru public”, a declarat Marius Constantin, primarul localităţii Băicoi, citat de adevarul.ro.