MENIU

Denunțătorul lui Lucan acuză: la cine ar fi trebuit să ajungă rinichiul transplantat lui Arşinel

<p>Denunțătorul lui Lucan rupe tăcerea. La cine trebuia să ajungă rinichiul transplantat lui Arşinel</p>

Acuzaţii grave la adresa renumitului medic Mihai Lucan. Emanuel Ungureanu, cel care timp de 14 ani a făcut mai multe plângeri penale împotriva doctorului, vorbeşte despre un aşa-zis trafic de organe în care ar fi fost implicat chirurgul. Fost colaborator al lui Lucan şi actualmente deputat în Parlamentul României, Emanuel Ungureanu spune că Mihai Lucan ar fi creat o adevărată structură mafiotă în jurul propriei persoane, menită să-l protejeze. Asta în timp ce transplanturile ar fi fost făcute după propria listă de aşteptare, şi nu după Registrul Naţional.

Emanuel Ungureanu s-a angajat în 2002 la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj ca asistent social. A lucrat aproape un an acolo. Una dintre atribuțiile sale era convingerea familiilor pacienților aflați în moarte cerebrală să doneze organele. Ungureanu spune că atunci a descoperit că medicul Mihai Lucan favoriza pacienţi străini.

„Ca să chemi un străin trebuia să fie ceea ce se numeşte tipizat. Avea sângele unor străini, o listă paralelă cu pacienţi veniţi din străinătate. Se făceau acte notariale în care se spunea că respectivul primeşte rinichi de la un român sărac benevol şi tranzacţia se făcea pe modelul win-win. Acei străini erau deplasaţi cu maşina institului, cu o Dacie break de culoare albă, şoferul ştie”, spune Emanuel Ungureanu, deputat USR.

„Știu şi asistente medicale care erau chemate în weekend pentru aceste cazuri speciale. Sumele vehiculate de asistenta şefă de atunci. Şi se pornea de la un 20, 30 de mii de mărci când erau mărci şi apoi 30, 40 de mii de euro. Dar această afacere s-a oprit undeva în 2005, 2006”, adaugă el.

Emanuel Ungureanu spune că nu doar străinii erau avantajaţi, ci şi persoanele care puteau să-i ofere o oarecare protecţie medicului. Deputatul USR a depus plângere penală împotriva medicului Mihai Lucan, după transplantul la care a fost supus actorul Alexandru Arşinel, scrie digi24.ro.

„Organul trebuia să ajungă la o fată pe care o cheamă Ana Maria Galben, care este din Prundul Bârgăului, care a făcut între timp transplant în Spania, era compatibilitate de grupă. Sunt oameni de afaceri care au intrat în faţă, sunt politicieni care au făcut transplant cu prioritate şi care l-au sprijinit în momentele cheie, când erau probleme imediat era acoperit de această caracatiţă de tip mafiot”, spune Emanuel Ungureanu.

Mai multe articole despre:
null