MENIU

Este oficial. Condrea s-a sinucis. Dosarul morții a fost închis

Dosarul morții lui Dan Condrea, fostul patron al firmei Hexi Pharma, acuzată că producea dezinfectanți diluați pentru spitale, a fost închis. În urma cercetărilor, procurorii au ajuns la concluzia că omul de afaceri s-a sinucis. 

Procurorii au clasat cauza cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, întrucât, spun ei, moartea lui Dan Condrea nu a fost consecinţa vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Potrivit procurorilor, accidentul s-a produs în condiții de vizibilitate bună, carosabilul fiind uscat, fără denivelări sau obstacole pe direcția de deplasare. Totodată, nu s-au constat urme de frânare sau alte urme care ar fi putut sugera că Dan Condrea ar fi încercat să evite impactul. 

”S-a constatat că accidentul rutier a avut loc pe DJ 101, la Km 2+500, pe drum în aliniament. Autoturismul a fost găsit răsturnat pe partea dreaptă, în afara părții carosabile, pe sensul de mers dinspre satul Tamași către oraşul Buftea, la o distanță de circa 7 metri de partea carosabilă. La fața locului s-a constatat prezența urmelor de rulare, cu o traiectorie oblică spre dreapta, în lungime de 53,2 m, poziționate pe acostament și spațiul verde, pe sensul de mers Tamași-Buftea. În zona în care a avut loc evenimentul rutier, la momentul respectiv, nu se aflau alte autovehicule în deplasare sau staționare”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Concluzia procurorilor este că autoturismul - fără a avea defecțiuni la sistemul de frânare ori direcție, având o viteză de peste 100 Km/h şi fără a i se acţiona sistemul de frânare - a intrat în coliziune cu obstacolul ca urmare a acțiunii șoferului, care a schimbat direcția de deplasare rectilinie înspre marginea carosabilului, deși era evident că manevra determina un accident grav și iminent. Prin urmare, Dan Condrea a murit în urma unui act suicidal. 

Dan Condrea s-a stins din viață la 22 mai în urma unui grav accident rutier care a avut loc pe drumul care leagă localitățile Buftea și Tamași, din județul Ilfov. Aflat la volanul unei mașini, acesta a intrat cu viteză în copacii de pe marginea șoselei. 

Hexi Pharma, compania condusă de Dan Condrea, a fost acuzată că livra unui număr mare de spitale din România produse dezinfectante diluate de până la 2.500 de ori.

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii stabiliseră, în luna mai, după ce au verificat contractele încheiate dintre Hexi Pharma și spitalele din România, prejudiciul din acest dosar la 28 de milioane de lei.

De asemenea, în aceeași perioadă, oamenii legii au arătat că valoarea contractelor încheiate între compania Hexi Pharma și spitalele din țară se ridica la 51 de milioane de lei.

 

 


Mai multe articole despre:
hexi pharma condrea