MENIU

Decizie de ultimă oră luată de președintele Klaus Iohannis. Toți foștii șefi de stat, vizați

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind promulgarea legii cu privire la acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, aceștia putând să folosească gratuit un spațiu cu destinația de cabinet de lucru, pe lângă reședința de protocol.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2017 pentru modificarea și completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român.

Foștii șefi de stat au dreptul la "folosirea gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință", se arată în lege.

Actul normativ mai prevede, de asemenea, că foștii șefi de stat au dreptul la folosința gratuită, pe o perioadă de maxim 12 luni, a unei locuințe cu destinația de reședință, în suprafață de maximum 200 metri pătrați, în perioada executării lucrărilor de reparații capitale la imobilul atribuit cu destinația de reședință".

Tot luni, șeful statului a semnat decretele pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG nr. 23/2017 pentru modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011 și a art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social și a Legii privind aprobarea OUG nr. 36/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013.