Dacian Cioloş: "Nimeni, niciodată, nu va mai putea guverna pe ascuns în România"
Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş a transmis, duminică seara, un mesaj după cel mai mare protest din România post-comunistă în care peste 550.000 de români au ieşit în stradă pentru a susţine lupta anticorupţie.

Dacian Cioloş crede că "guvernaare pe ascuns" va fi imposibilă de acum înainte în România.
"Nimeni, niciodată, nu va mai putea guverna pe ascuns în #România.
Sute de mii de români au ieșit în stradă pentru apărarea democrației, a statului de drept, pentru o justiție puternică și pentru o societate bazată pe valori.
Sute de mii de români cer o Românie cinstită, deschisă, europeană.
Sute de mii de români cer o altfel de guvernare: onestă, transparentă, numai în slujba cetățenilor.
Aceste zile nu sunt numai despre abrogarea unei ordonanțe de urgență, ci despre o societate matură care spune stop minciunii și populismului.
Nu sunt numai despre o lege pusă pe hârtie, ci despre moralitate și despre conștiință colectivă, despre viitorul nostru ca nație.
În această seară, sute de mii de români luminează sufletul țării", a scris Dacian Cioloş pe pagina sa de Facebook.