Apar noi bancnote de 10 EURO. VEZI CUM ARATĂ
Noile bancnote de 10 euro, care fac parte din seria 'Europa' și care au elemente noi de siguranță și sunt îmbunătățite, vor începe să circule din 23 septembrie 2014, a anunțat luni Yves Mersch, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE) .
BCE își continuă planul de a lansa a doua serie de bancnote euro, după peste zece ani de la intrarea în vigoare a monedei unice europene, notează luni ziarul La Vanguardia citat de Agerpres.
"După 12 ani de la introducerea bancnotelor și a monedelor euro, este ușor pentru noi să subestimăm și să uităm cât de ambițios și chiar curajos a fost proiectul lansării monedei euro', a declarat Mersch. El a subliniat în acest sens că moneda unică a ajutat 'la unificarea a milioane de euro în întreaga lume' și a precizat că bancnotele și monedele sunt un simbol intangibil al determinării sprijinului pentru Uniunea Europeană.
VEZI AICI CUM VA ARĂTA NOUA BANCNOTĂ de 10 EURO
"Când spunem 'Euro, moneda noastră', o spunem cu seriozitate', a explicat Mersch. El a profitat de prezentarea viitoarei bancnote pentru a sublinia importanța menținerii încrederii cetățenilor în euro.
BCE își continuă astfel planul de a lansa a doua serie de bancnote după mai mult de un deceniu, plan început cu punerea în circulație, la 2 mai anul trecut, a noilor bancnote de 5 euro din seria Europa. Treptat, BCE va înlocui restul bancnotelor, în ordinea crescătoare a valorii lor.
TOATE DETALIILE despre noua hârtie de 10 EURO sunt publicate pe pagina de web a BCE. CLICK AICI
Deși noile bancnote de 10 euro seamănă cu cele emise în 2002, noile 'hârtii' vor avea un aspect mai 'proaspăt' și au fost dotate cu elemente noi de siguranță împotriva contrafacerii. Noile hârtii includ în partea dreaptă portretul unui personaj din mitologia greacă. Bancnotele din noua serie Europa vor fi mai rezistente, vor avea o suprafață protectoare și nu vor trebui înlocuite prea des, reducând astfel costul și impactul asupra mediului. Pe lângă portret, holograma Europei și apeduct, noile bancnote vor conține și un număr, a cărui culoare se schimbă de la verde smarald la albastru când hârtia este înclinată.
Yves Mersch a informat totodată că Sistemul european al Băncilor Centrale (Eurosistemul) face eforturi pentru a ajuta la adaptarea sistemelor de autentificare și a mașinilor de verificare și procesare a bancnotelor și i-a sfătuit pe proprietarii acestor aparate să intre cât mai repede în contact cu furnizorii și producătorii.