Crima urmată de sinucidere. Infirmierul a lăsat bilet de adio. Bănuia că îl înşela cu un ofiţer DNA
Dezvăluiri șocante în cazul crimei pasionale din Spitalul din Slatina. Infirmierul a premeditat totul și spune că a omorât-o pe asistentă pentru că îl înșela cu un ofițer DNA. Informația apare în biletul de adio găsit după crimă, anunţă Realitatea Tv.
Gheorghe Ghenea și-a explicat gestul șocant într-un bilet de adio cuprinzător. Din cuvintele furioase reiese că el plănuia crima de ceva vreme, dar a amânat momentul pentru că nu a vrut să își facă mama să sufere. Bărbatul a acuzat-o pe femeia pe care a ucis-o că ar fi avut o relație cu un ofițer al DNA.
”Mi-a distrus viața. M-au umilit în cel mai cumplit mod. Din această cauză am recurs la acest gest. Ajunsesem să fiu urât de toată lumea din cauza lor. Îmi pare rău că nu pot să îl omor și pe el. Ar fi multe de spus, dar simt că mă sufoc și nu pot să îmi duc planul la îndeplinire.”
Colegii îl descriu pe bărbat drept un om liniștit. Nu știau prea multe despre relația lui cu Ramona Cosmescu, asistenta de 46 de ani.
Mai multe articole despre:
0
sinucidere
ucisă
Slatina
asistenţă
infirmier
bilet de adio
crimă pasională