MENIU

CRIMĂ cumplită în Cluj. Un bărbat şi-a ucis tatăl cu toporul. Ce a făcut, după aceea, cu cadavrul?

Un bărbat și-a ucis tatăl cu toporul, după ce s-a îmbătat, apoi i-a ascuns cadavrul în beci. Cazul cutremurător s-a petrecut în comuna clujeană Panticeu. 

Individul a ascuns trupul fără viață în beci aproape două zile, iar mai apoi a anunțat crima la Poliție. Judecătorii l-au plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Întâmplarea șocantă a avut loc în comuna Panticeu. Din spusele vecinilor, pensionarul, în vârstă de 78 de ani, ar fi vrut să vândă porcul pe care-l tăiase în bătătură împreună cu fiul său, conform monitorulcj.ro.

Beat fiind, bărbatul, în vârstă de 53 de ani, și-a ieșit din fire și l-a năpustit asupra propriului tată. Lipsit de apărare, bătrânul a încasat zeci de lovituri și a avut parte de-o moarte fulgerătoare, după ce a fost lovit cu toporul.

Ca nimeni să nu afle despre crimă, individul a ascuns, sâmbătă, trupul fără viață în beci. Două zile mai târziu, a fost cuprins de remușcări și a sunat la Poliție.

Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a fost imediat reținut, sub acuzația de omor. Inițial le-a spus anchetatorilor că sângele de pe topor provenea de la porcul pe care-l tăiase. Mai apoi, și-a recunoscut fapta.

Magistrații Judecătoriei Cluj au decis ca el să fie arestat pentru 30 de zile. Pentru fapta sa, bărbatul ar putea sta până la 25 de ani după gratii.

Mai multe articole despre:
crimă crima cluj