MENIU

CREATIVITATEA ROMÂNEASCĂ, apreciată la nivel global. Uite ce zice un DIRECTOR INTEL despre ROMÂNIA

Thomas Osburg este director Europe Corporate Affairs în cadrul Intel, companie al cărei nume este sinonim cu inovația. Reprezentatul Intel s-a aflat la București pentru Forbes CEE Forum, eveniment la care a vorbit despre inovație. Noi am stat de vorbă cu el, dar și cu Monica Ene-Pietroșanu, Country Manager. 

”Care sunt factorii cheie pentru ca inovația să aibă succes”, se întreabă Thomas Osburg. ”Totul începe cu o viziune”, spune el. ”Trebuie să ai o viziune, trebuie să ai un țel spre care să te îndrepți. Altfel ai doar ceva nou. După asta poți începe să pui lucrurile cap la cap. Trebuie să fii mai concentrat pe procese decât produse. Când oamenii se gândesc la inovație, se gândesc la produse. Dar inovația se găsește foarte mult în modul în care faci lucrurile, în procesele prin care implementezi tehnologia. Nu e vorba de the next big thing (n.red – următorul lucru important), ci de toate lucrurile mici – acestea își recuperează cel mai repede investițiile.”

Intel crede în România și în români

Are România această viziune despre care vorbește directorul Intel? Avem un țel spre care să ne îndreptăm? Putem începe să punem lucrurile cap la cap? Thomas Osburg pare să aibă încredere în țara noastră și în capacitatea românilor de a inova. ”Din câte înțeleg eu, da. Toate viziunile pot fi optimizate, dar din ce am auzit, există o viziune care poate scoate România din criză, o viziune care o poate ajuta să devină un hub pentru tehnologie. România este printre primele locuri la nivel mondial în ceea ce privește numărul de angajați în sectorul IT, pe cap de locuitor. Acest lucru nu este o coincidență”.

Orice inovație și orice viziune are nevoie de o susținere, iar reprezentanții Intel spun că gigantul este un stâlp pe care România s-a sprijinit în timpuri de criză și pe care se poate s prijini în continuare. ”Intel investește anticiclic. Asta înseamnă că atunci când este o criză, noi începem să investim mai mult. Acest lucru s-a văzut – centrul din București, achiziția din Cluj (n. red. - Intel a achizionat, de curând, un nou centru de cercetare și dezvoltare în Cluj) și toți oamenii angajați de Intel în România. De asemenea, ce am mai văzut în ultimul deceniu este că unele companii se mută dintr-o parte în alta, dar nu mai este vorba despre costuri, ci despre potențialul unei țări de a inova. Este vorba despre cum gestionează o societate inovația și despre cum o implementează. Chiar și în sectoarele care nu au legătură cu tehnologia, România este printre țările fruntașe. De exemplu, în primul rând, româncele sunt cele mai inovatoare femei din domeniile non-STEM (n.red. - STEM – acronim: știință, tehnologie, inginerie, matematică) din toată Europa. În al doilea rând, indiferent de gen, chiar și zonele non-tehnice, românii au cel mai mare grad de creativitate”.

”Dacă vă uitați la investițiile din 2009 și până acum, Intel a avut o investiție ...

Vezi care sunt planurile de viitor ale companiei la noi în țară și câte locuri de muncă a creat până acum