Coronavirus la spitalul Sf. Ioan, din București. Secția de Nefrologie se închide
Secția de Nefrologie a spitalului Sf. Ioan, din București, se închide după ce acolo a fost confirmat un caz de coronavirus. Toți medicii din acea secție au fost trimiși în izolare la domiciliu și urmează să fie testați, informează Realitatea PLUS.
72 de cadre medicale de la secția de nefrologie și dializă a spitalului Sf. Ioan, din București, au fost trimise la izolare, după ce a fost confirmat un caz pozitiv de coronavirus în cazul unei paciente. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă.
Toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate, potrivit unei informări a Grupului de Comunicare Strategică.
Deciziile au fost luate după ce în cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializă a unității sanitare. Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul "Carol Davila", conform procedurilor. În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.