MENIU

Condiții insalubre și lipsa personalului medical, reclamate la centrul de carantină din Bihor

Românii întoși din Italia, carantinați la centrul Pădurea Neagră din Bihor, reclamă condițiile inumane din centru

Mai multe persoane care au ajuns în noaptea de marţi spre miercuri, în centrul de carantină Pădurea Negră, din județul Bihor, reclama condiţiile din clădirea pusă la dispoziție de autoritățile județene. Românii au ajuns în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş, aceștia venind din diverse zone din Italia.

Românii susțin că saltele miros a urină, paturile sunt lipite unele de altele, nu există apă, săpun, și nici dezinfectanţi, iar la fața locului nu există niciun medic care să le asigure asistenţă medicală.

"Sunt anumite camere care nu au apă curentă la chiuvetă, nu există săpun, prosoape, absolut nimic! Nu ne-au dat nimic, în afară de lenjeria pe care trebuia să o tragem peste perne şi plapume. Nu s-a dezinfectat înainte ca noi să ajungem aici! Pernele sunt foarte pătate. Nu sunt dezinfectate şi e de neacceptat, cu atât mai mult cu cât ne-au cazat în centru în urma celor care ar putea fi infectaţi! Perna, plapuma miros îngrozitor a urină. Sunt persoane care nu au acceptat mizeria din cameră şi au ales să rămână în maşini", a reclamat o femeie din Marghita, citată de Bihoreanul.

Potrivit românilor carantinați, în centrul din Pădurea Neagră s-ar mai afla aproximativ 20 de persoane, câte două în camere. Oamenii nu au semnal la telefon și par să fi fost uitați acolo.

"Este mizerie în camere, mâncare de la catering rece. Avem băi comune, bărbaţi cu femei (…). Nu avem apă! Avem apă de la noi, nu ni s-a oferit apă. Mai avem un pic de mâncare. Cel mai grav e că nu avem acces la nicio informaţie. Nu avem internet, semnal la telefon. Stau într-un colţ, am o liniuţă. Nu avem televizoare, nimeni nu ne explică nimic. Nu avem medic. Nu avem o salvare aici. Dacă mi se întâmplă mie ceva sau face careva un atac de panică nu suntem asistaţi medical. Suntem speriaţi. Nu sunt copii, din câte am văzut, suntem adulţi toţi", a declarat şi,un clujean care a venit de lângă Ravena.

Inițial, autoritățile au dat din colț în colț, fiind de negăsit sau solicitând o adresă scrisă pentru a emite un punct de vedere pe marginea acestui subiect. Ulterior, ca urmare a apariției informațiilor în mass media, la centru a ajuns o mașină cu soluții dezinfectante și alte obiecte necesare.