Concurs pentru 12 de posturi de judecător la instanţa supremă
Concursul pentru ocuparea a 12 posturi vacante de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este organizat în perioada 4 ianuarie - 1 iunie, iar magistraţii care îndeplinesc condiţiile se pot înscrie până pe 20 ianuarie, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul CSM.
Au fost scoase la concurs câte patru posturi vacante de judecător la Secţia a II-a civilă, Secţia penală şi la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), scrie Mediafax.
Concursul constă într-o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidaţi sau care privesc activitatea acestora, un interviu susţinut în faţa Plenului CSM şi o probă scrisă cu caracter practic în funcţie de specializarea secţiei. Astfel, candidaţii pentru Secţia a II-a Civilă vor susţine proba scrisă la drept civil, dreptul familiei şi la drept internaţional privat, cei pentru Secţia Penală la drept penal, iar cei pentru Secţia de contencios administrativ şi fiscal la drept administrativ, drept financiar şi fiscal şi dreptul muncii.
"La aceste materii se adaugă, pentru toate secţiile, procedura civilă sau procedura penală, în funcţie de specializarea judecătorului ori procurorului, determinată de Secţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru care candidează, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. La elaborarea subiectelor pentru proba scrisă cu caracter practic se vor avea în vedere jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cea a Curţii Constituţionale", se arată în anunţul publicat pe site-ul CSM.
Conform sursei citate, la concursul de promovare în funcţia de magistrat la instanţa supremă se pot înscrie judecătorii şi procurorii care au cel puţin gradul de curte de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, îndeplinesc condiţiile minime de vechime prevăzute de articolul 52 alineatul 3 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care la ultimele trei evaluări au avut calificativul "foarte bine" şi nu au fost niciodată sancţionaţi disciplinar.
Cererile de înscriere la concurs se pot depune la sediul CSM, până pe 20 ianuarie, iar pe 5 februarie va fi afişată lista finală a magistraţilor care îndeplinesc condiţiile de participare.
În perioada 28 martie- 5 aprilie vor fi dezbătute public lucrările candidaţilor, postate pe site-ul CSM, iar între 6 şi 25 aprilie va avea loc evaluarea acestora, publicarea rezultatelor evalării şi a raportului comisiilor de evaluare.
În12 şi 13 mai candidaţii vor susţine interviul, iar în 22 mai proba scrisă. În 1 iunie vor fi publicate rezultatele finale ale concursului de promovare în funcţia de judecător la instanţa supremă.