Comoară inestimabilă redată României, după un secol de la dispariţie
Potirul de la Biserica Evanghelică din Bartolomeu, Braşov a revenit "acasă", fiind recuperat recent din Germania, la 100 de ani de la dispariţia sa.
Potirul dispărut în urmă cu un secol de la Biserica Evanghelică din Bartolomeu şi recuperat recent tocmai din Germania a fost readus în România, fiind prezentat public joi de către membrii ai prezbiteriului comunităţii săseşti din această parte a Braşovului, scrie bzb.ro.
"Pentru noi, comunitatea săsească din Bartolomeu, ziua de 23 august a fost una mare, dar nu în sensul folosit altădată, când se spunea că «Stalin şi poporul rus, libertatea ne-au adus», ci în sensul că «legea, justiţia şi Europa, potirul ne-au adus». Povestea acestui obiect sacru pentru noi spune că în 1916, imediat după sărbătoarea noastră de Sfântul Bartolomeu, o tradiţie îndelungată care duce până la momentul fondării Braşovului, s-a declanşat războiul împotriva Imperiului Austro Ungar. Populaţia germană a început să se retragă, dar în Bartolomeu managementul de criză nu a funcţionat foarte bine, iar obiectele de cult s-au pierdut. Nu s-au identificat nici atunci, nici astăzi persoanele care le-au luat. A fost o ruşine colectivă pentru comunitatea săsească din Bartolomeu, care a fost singura care în graba retragerii a pierdut bunurile valoroase ale bisericii”, a povestit istoricul Thomas Şindilariu.
Potirul a reprezentat o donaţie pentru biserică din partea consilierului regal şi ambasadorului extraordinar Hintz, care a poposit la Braşov într-o călătorie a sa spre Moscova.