Școlile și grădinițele din Piatra Neamț, în continuare fără apă potabilă. Când se remediază problema
Piatra Neamț a rămas fără apă încă de miercuri seara, după o avarie majoră la magistrala principală de aducțiune. După ce au fost avansate mai multe termene privind remedierea defecțiunii, directorul companiei ApaServ, Ionuț Cătălin Dughir, a declarat că serviciul de alimentare cu apă va fi reluat cel mai probabil vineri, la prânz.
”Am întâmpinat mai multe probleme la această lucrare iar piesa comandată, o vană, a avut nevoie de mai multe ajustări. Vineri dimineață a fost nevoie să comandăm, la societatea privată la care am făcut acea vană, o nouă lucrare și sperăm ca în jurul prânzului să fie finalizat montajul', a declarat Ionuț Cătălin Dughir, citat de agerpres.ro.
Datorită avariei de la magistrală, Spitalul Județean, școlile și grădinițele, instituțiile publice și locuitorii municipiului Piatra Neamț nu au apă la robinete încă de miercuri seara. Mai mult, în urmă cu o lună de zile s-a constatat că toate sursele de captare a apei de suprafață din lacurile Bâtca Doamnei, Vaduri și Pângărați, dar și râul Bistrița sunt infestate cu bacteria clostridium perfringens. Din acest motiv, captarea apei se face doar din sursele de adâncime.