MENIU

Cine era Georgiana, tânăra de 28 de ani care a murit în accidentul aviatic din Giurgiu - Mesajul iubitului care i-a făcut cadou zborul este sfâșietor: "Mă pui mic..."

Georgiana Popa

La o zi după accidentul aviatic de la Letca Nouă, iubitul tinerei în vârstă de 28 de ani care și-a pierdut viața în tragedie, cel care-i oferise cadou zborul în care și-a găsit sfârșitul, a transmis un mesaj impresionant. 

Georgiana Popa a urcat în avionul pilotat de Valentin Anghel, sâmbătă, după ce chiar iubitul i-a făcut cadou zborul. La scurt timp după decolare, se pare că pilotul a pierdut controlul aparatului de zbor, iar acesta s-a prăbuşit într-o pădure de lângă aerodrom.

Din nefericire, atât pilotul Valentin Anghel, cât şi Georgiana Popa, pasagera în vârstă de 28 de ani, au murit pe loc în urma impactului, avionul luând foc după ce s-a prăbuşit.

Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, iar o expertiză va stabili cauza exactă a prăbuşirii. Potrivit unor surse din anchetă, prima ipoteză luată în calcul este eroarea de pilotaj.

La o zi de la tragedie, iubitul tinerei, care i-a făcut femeii zborul cadou, a transmis următorul mesaj:

”Ma pui mic e prea devreme … Din pacate Georgiana nu mai este.

In mod normal nu e deloc greu sa faci o postare dar acum e infernal. Pentru voi care o cunoasteti…

Ieri m-a lasat singur si nu s-a mai intors. Te iubesc!", a scris Florin în postarea de pe Facebook.

Georgiana era originară din Panciu, însă de ani buni lucra în București, aici unde se și stabilise. Aceasta a terminat Facultatea de Drept, după cum se arată în informațiile de pe profilul său de Facebook.

Mai multe articole despre:
accident aviatic