"CENTRU DE TORTURĂ". Anchetă la căminul privat pentru bătrâni de la Aldeni
Consiliul Județean Buzău a declanșat o anchetă la Căminul privat de vârstnici și adulți cu dizabilități din Aldeni, considerat de Centrul de Resurse Juridice drept "centru de tortură", a anunțat joi președintele CJ, Cristi Bîgiu.
Potrivit acestuia, Consiliul Județean a solicitat Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială să inițieze o anchetă în regim de urgență.
"Chiar dacă este vorba de un cămin privat, ceea ce au constat cele două comisii independente, Centrul de Resurse Juridice și, respectiv, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, respectiv oameni sedați, legați de mâini și de picioare, nu ne pot lăsa indiferenți", a spus președintele CJ Buzău.
Directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, Adrian Vintilescu, a declarat pentru AGERPRES că "centrul de la Aldeni se află în monitorizare, dar aspectele apărute în cele două rapoarte de control în mare parte nu se confirmă".
"O echipă de inspecție socială a efectuat un control în luna martie, iar din procesul verbal de control nu au rezultat astfel de constatări la acest nivel. Sunt unele neregularități și s-au dispus măsuri care vor fi urmărite în perioada de monitorizare", a afirmat Adrian Vintilescu.
O vizita inopinată pe 21 noiembrie 2013 a reprezentanților Centrului de Resurse Juridice la căminul particular din Aldeni, pentru a verifica modul în care sunt respectate drepturile persoanelor cu dizabilități mintale, a dus la înaintarea unei plângeri penale. Cazul a fost prezentat marți comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, și prim-adjunctului procurorului general al României, Bogdan Licu, cel care a promis că se va implica personal în rezolvarea plângerii.