Cazul Rudel Obreja - Dezvăluiri explozive despre mafia din penitenciare și „dumnezeii care decid dacă trăiești sau nu”
Cazul Rudel Obreja, fostul președinte al Federației Române de Box, a fost analizat vineri seară, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu.
„Decizia de astazi de la Tribunalul Ilfov în cazul Rudel Obreja arată că încă mai avem o șansă ca această țară să se facă bine! Salut decizia judecătorului din acest caz dar și pozitia procurorului care a pus concluzii in sensul admiterii cererii. Chiar dacă este o picătură într-un ocean.
Mulți or să spună că, dacă au greșit, merită să fie în închisoare. Este și nu este așa. Faptul că ai greșit și ai fost condamnat nu înseamnă că ai fost condamnat și la moarte.
Sunt multe alte cazuri de abuzuri și rele tratamente în penitenciare, pentru care România este condamnată pe bandă la CEDO.
Toți politicienii au promis schimbarea condițiilor din penitenciar.
Voi continua dezbaterea acestui fenomen. În urmă cu foarte mulți ani au fost dezvăluiri despre mafia din penitenciare, și acum sunt unii care se cred dumnezei și care pot decide să trăiești sau nu, dacă ai sau nu acces la un tratament”, a aformat Anca Alexandrescu.
Jurnalistul Dan Ionescu a relatat că „familia lui Rudel Obreja a cerut să fie dus (la spital, n.r.). Soția lui Rudel Obreja e foarte discreta si nu vrea sa dea vina pe nimeni. Pentru că medicul care l-a tratat cu pastile de stomac și No-spa trebuia să-l urce în mașina. A spus stai liniștit, nu ai nimic. Într-un final a ajuns la Spitalul Floreasca. Chiar și în acel moment puseseră comisia săptămâna viitoare. Și cu intervenția presei, au pus comisia vineri”.
„Chiar daca ar exista în România condamnarea la moarte, până acolo te omoară decent. La noi ar fi codamnare prin tortură. Să îi ții netratați ăi condamni pur și simplu la moarte”, a adăugat Dan Ionescu.
„Lucrurile nu s-au rezolvat odată cu Rudel Obreja, sunt foarte multe cazuri de care nu se știe. (...) Cine are puterea sa decida pe lumea asta?”, a reamintit Anca Alexandrescu.
Jurnalistul Dan Ionescu a explicat că familia lui Rudel Obreja și avocata sa speră ca „să se creeze un un precedent în România, și cei bolnavi grav din penitenciare să beneficieze de un tratament uman, Până la urmă, ce a făcut?”.
Analistul politic Dorin Iacob a subliniat că „peste trei ani, omul ăst ar fi ieșit. Nu ar mai fi ieșit, ar fi murit pe un pat de spital cu pastiel de stomac”.
„Mi-aduc aminte de cazul lui Silviu Ionescu, fostul consul la Singapore care a murit de pneumonie. Se știe și că Sorin Oprescu este foarte bolnav”, a declarat jurnalistul Cătălin Antohe.
„Sorin Oprescu este foarte bolnav, este insulinodependent, am lucrat cu el și pot confirma”, a adăugat Anca Alexandrescu.
„Pot spune că nu cred ca Sorin Oprescu ar supravietui inchisorilor din România, nu ar putea să-i asigure îngrijirea adecvată”, a mai spus Cătălin Antohe.
„Nici măcar alimentația, întreba judecătorul: aveați meniu la alegere? Puteați comanda din Grecia? Cum să comande din Grecia...”, a observat Anca Alexandrescu.
„Pe vremea comunistă existau în România anumite grădini zoologice cu urs, lup slabi. (...) În toata lumea civilizata trebuie să creezi conditii ca noi, oamenii, sa vedem animalele. Cu atat mai mult, pentru oameni condițiile trebuie sa fie civilizate, umane. Am discutat zilele astea cu fosti colegi care au lucrat in penitenciare. Ei, la randul lor sunt foarte intrigați. Ei spun că inclusiv ei, gardienii sunt expusi la boli. E o hazna la București. Cristian David, Elena Udrea, cand au ajuns acolo, erau socati”, a adăugat Dorin Iacob.
Tribunalul Ilfov a dispus, vineri, ca fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja să fie eliberat pe o perioadă de trei luni din Penitenciarul Jilava, pentru a se putea trata de cancer într-un spital civil din ţară. Pe 7 iulie, Obreja a depus la Tribunal o cerere în care solicita judecătorilor întreruperea executării pedepsei de cinci ani primită în dosarul Gala Bute, invocând probleme grave de sănătate. Tribunalul i-a admis cererea şi a decis ca el să fie eliberat pe o perioadă de trei luni, urmând să fie internat într-un spital din ţară.
Decizia a venit după ce Rudel Obreja a solicitat Comisiei de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală 'Mina Minovici' să se constituie în timp util pentru întocmirea şi prezentarea raportului de expertiză medico-legal la Tribunalul Ilfov, astfel încât instanţa de judecată să se poată pronunţa la termenul deja stabilit pentru data de 20 iulie.
În urmă cu aproape o săptămână, Rudel Obreja anunța că are cancer cu metastaze şi că vrea întreruperea executării pedepsei pentru a începe demersurile medicale fie în ţară, fie în străinătate.
Rudel Obreja a fost încarcerat la începutul lunii aprilie, după ce Instanţa supremă a confirmat condamnarea de 5 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute.