Captură impresionantă de droguri: cocaină de jumătate de milion de dolari, confiscată în Paraguay
Polițiștii din Paraguay au făcut o captură record de droguri într-un port privat de lângă Asuncion. Aceștia au descoperit peste 2,3 tone de cocaină într-un transport de cărbune care avea ca destinație Israel. Printre suspecți s-ar afla și un fost director al televiziunii de stat.
Potrivit autorităților, în urma unui control în portul Terport de Villeta, situat la aproximativ 30 de km de capitală, au fost descoperite 2.327 kilograme de cocaină în unul din cele șase containere care transportau cărbune spre Israel. Drogurile erau transportate în saci de 4 kg.
Este cea mai mare captură de droguri din această țară, cocaina confiscată având o valoare de piață de aproape 500.000 de dolari.
Doi suspecți au fost arestați în acest caz. Procurorii au transmis că aceștia erau responsabili pentru planificarea exportului, unul dintre ei fiind un fost director al televiziunii de stat, informează mediafax.