Canicula pune bețe în roțile de tren. CFR anunță întârzieri de peste o oră, în plin sezon de călătorii. Care sunt rutele afectate
Canicula și întârzierile de tren sunt „condimentele” sezonului călătoriilor, cu care românii se confruntă aproape zilnic. CFR Calători tocmai a anunțat că patru dintre cele mai populare trenuri de călători vor ajunge la Gara de Nord cu întârzieri de peste o oră.
CFR Călători anunță că, deși la această oră traficul feroviar se desfășoară fără limitări de viteză, patru trenuri care circulă pe rute des tranzitate vor avea întârzieri mai mari de 60 de minute. Compania de stat explică motivele pentru care călătorilor li se vor testa nervii pe caniculă:
„La această oră, traficul feroviar se desfăsoară fără limitări de viteză, impuse de temperaturile ridicate.
Trei trenuri de călători, ale operatorului național CFR Calători - IR 1928, IC 552 și IR 1632 - vor ajunge în Gara de Nord cu întârzieri mai mari de 60 de minute, din următoarele cauze:
IR 1923 Brasov - București - Constanța, format din R 2100, a avut locomotivă defectă în Sibiu.
IC 552 Suceava - București a solicitat staționare prelungită pentru legătura cu IR 1765
IR 1632 Brașov - București a avut lipsă locomotivă în stația Brașov
De asemenea, trenul RE 9254 Pitești - București a plecat întârziat din cauza prelungirii procesului tehnologic, de către personalul de tren.
Menționez faptul că, întârzieri de 10 - 20 de minute se pot înregistra la garniturile care tranzitează zone cu restricții de viteză, zone unde sunt în execuție lucrări, și se circulă în regim de șantier, sau așteaptă la încrucișări cu alte garnituri neîntârziate”, informează comunicatul CFR Călători.