Când vor primi românii despăgubiri de la CFR pentru trenurile care întârzie
Românii mai au de așteptat până când vor primi despăgubiri de la CFR pentru trenurile care întârzie.
Prevederea din Regulamentul Comisiei Europene potrivit căreia călătorii trebuie despăgubiţi dacă trenurile întârzie mai mult de 60 de minute se va aplica şi în România doar peste şapte ani, pentru că Ministerul Transporturilor va solicita o derogare a aplicării facilităţii până în anul 2024.
Încă din 2009, în Uniunea Europeană călătorii primesc despăgubiri de 25% din preţul biletului dacă trenurile întârzie între 60 şi 119 minute sau de 50% pentru întârzieri de peste 120 de minute. Despăgubirea poate ajunge la 100% plus cazarea pe o noapte la un hotel de trei stele - cameră single - dacă întârzierea trenului a provocat pierderea ultimei legături feroviare din acea zi.
În România, aceste facilităţi se acordă numai călătorilor din trenurile internaţionale, pentru cei din trenurile naţionale existând o derogare care ar trebui să expire la data de 3 decembrie 2019.
Însă Ministerul Transporturilor a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern prin care va solicita o nouă derogare, până la 3 decembrie 2024. Asta pentru că Regulamentul 1371/2007 permite trei derogări (în total, 15 ani) faţă de termenul iniţial, 3 decembrie 2009.