Bicicletă la preț de mașină second-hand, furată din Germania, găsită la Galați - detaliul care a alertat polițiștii. Cum arăta - FOTO
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit şi indisponibilizat o bicicletă marca Ghost Lector, în valoare de aproximativ 4.000 de euro, care era declarată furată de către autorităţile din Germania, informează, joi, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au oprit în trafic, pe DN 26, pe raza localităţii de frontieră Vlădeşti, judeţul Galaţi, un microbuz înmatriculat în Republica Moldova, condus de un cetăţean moldovean, în vârstă de 30 de ani.
La controlul poliţienesc, în compartimentul marfă al mijlocului de transport, a fost observată o bicicletă, marca Ghost Lector, care nu prezenta urme de uzură, părea ca fiind nouă şi pentru care persoana care o transporta nu deţinea documente de provenienţă.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a acesteia, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în contact cu autorităţile din Germania, în urma cărora s-a constatat că bicicleta figurează ca fiind declarată furată din luna iulie 2022.
Cu privire la cele constatate, conducătorul microbuzului a declarat că bicicleta nu este proprietatea sa, că acesta efectuează curse regulate pe relaţia Germania - România - Republica Moldova şi retur, şi că un conaţional aflat în Germania i-a plătit o sumă de bani pentru a transporta bicicleta în localitatea de reşedinţă din Republica Moldova.
Acesta a mai adăugat că nu are cunoştinţă despre starea juridică a acesteia.
În cauză, bicicleta în valoare de aproximativ 4.000 de euro a fost indisponibilizată, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.