MENIU

Beneficii pentru frumuseţe ale uleiului de măsline

Beneficii pentru frumuseţe ale uleiului de măsline

Uleiul de măsline este considerat unul dintre cele mai sănătoase uleiuri naturale pe care să le incluzi în alimentația zilnică, dar poate fi folosit și pentru îngrijirea pielii și a părului.

Oferă strălucire părului

Efectele hidratante ale uleiului de măsline pot face minuni pentru părul tău. Aplică-l pe părul umed și acoperă-ți capul cu o cască de duș. Lasă să acționeze timp de 20 de minute și folosește tratamentul o dată pe săptămână. Spală-te pe cap cu un șampon delicat, pentru a elimina urmele de ulei. Părul tău va fi hidratat în profunzime, ceea ce îi va îmbunătăți textura și îi va oferi mai multă strălucire.

Combate mătreața

Vitamina E conținută în uleiul de măsline poate reduce mătreața, este de părere dermatologul Julie Russak. Amestecă o linguriță cu ulei de măsline și zeama de la o lămâie și aplică pe scap. Lasă să acționeze câteva minute, apoi spală-te.

Îndepărtează machiajul

Dacă ți se întâmplă să rămâi fără demachiant sau dacă ești în căutarea unui demachiant natural, atunci uleiul de măsline este alternativa perfectă, scrie eva.ro. Folosește o dischetă demachiantă pe care să aplici câteva picături de ulei de măsline și șterge cu grijă tenul. Uleiul de măsline dizolvă cele mai rezistente farduri, inclusiv pe cele rezistente la apă. Spală-te apoi pe față cu o loțiune pentru curățarea tenului, ca să elimini urmele de ulei și farduri.

Mai multe articole despre:
ulei de măsline beneficii ulei de măsline