MENIU

Autorul jafului armat de la o bancă din Bistrița, prins cu focuri de armă! Un polițist, rănit

Mai multe focuri de armă au fost trase, marţi după-amiază, în centrul municipiului Bistriţa pentru prinderea autorului jafului armat de săptămâna trecută de la o bancă din oraş. În urma incidentului, un poliţist a fost rănit, suspectul fiind prins, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan, scrie News.ro.

Alexandra Vereşezan a spus că în timpul intervenţiei de prindere a autorului jafului de la o bancă din Bistriţa au avut loc schimburi de focuri de armă între poliţişti şi suspect.

Un poliţist a fost rănit la braţ, fiind transportat la spital.

Suspectul a fost prins de poliţişti, urmând să fie dus la audieri.

Surse judiciare au declarat că bărbatul este cunoscut cu antecedente penale, el fiind cercetat atât în România cât şi în Italia. Recent, el a fost eliberat condiţionat din penitenciar.

Jaful a avut loc, în 5 iulie, la o filială a Raiffeisen Bank de pe Calea Moldovei din Bistriţa şi a fost anunţat la 112, în jurul orei 10.30, de unul dintre angajaţii băncii.

Angajatul a sesizat că un bărbat, în jur de aproximativ 30 de ani, care purta o şapcă şi ochelari de soare a intrat în sediul băncii şi a început să îi ameninţe pe angajaţi. Ulterior, agresorul a furat o sumă de bani din sertarul de la un ghişeu şi a fugit.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Alexandra Vereşezan, declara atunci pentru News.ro că bărbatul care a comis jaful armat a ameninţat-o pe casiera băncii cu pistolul şi a cerut banii din seif. 

”La ora 10.27, poliţia a fost sesizată că un bărbat a intrat într-o unitate bancară din Bistriţa, unde prin ameninţare cu o armă a cerut banii din seif”, spunea Alexandra Vereşezan.

În urma incidentului, nicio persoană nu a fost rănită.

Reprezentanţii băncii din Bistriţa au anunţat că bărbatul a furat aproximativ 19.000 de lei.

Banca este dotată cu camere de supraveghere, iar înregistrările au fost preluate de poliţişti pentru a fi analizate.

Poliţiştii au constituit filtre în judeţ, ţinând legătura şi cu colegii din judeţele limitrofe.

Mai multe articole despre:
bancă jaf bancă