MENIU

Arnold Schwarzenegger a devenit bunic, pentru prima oară

Arnold Schwarzenegger a devenit bunic, pentru prima oară / Foto: People.com

Arnold Schwarzenegger a devenit bunic după ce fiica sa Katherine a dat naştere primului său copil, un băieţel. Este primul nepot al veteranului actor de 72 de ani care are cinci copii.

 

Fratele lui Katherine, Patrick, de 26 de ani, a confirmat că atât mama cât şi bebeluşul sunt bine sănătoşi. Patrick Schwarzenegger a subliniat că "toată lumea este bine" şi că "i-a cumpărat un cadou nepoţelului său", potrivit publicaţiei de specialitate Entertainment Tonight.

Katherine este căsătorită cu actorul Chris Pratt care mai are un copil din căsătoria anterioară.

Prin venirea pe lume a micuţului, Chris Pratt şi Katherine şi-au cimentat relaţia care a început după ce actorul a divorţat de soţia sa, actriţa Anna Faris în 2017. Noul cuplu s-a căsătorit anul trecut, pe 8 iunie într-o ceremonie romantică desfăşurată la Montecito, California.

Arnold Schwarzenegger şi mama lui Katherine, Maria Shriver, erau nerăbdători să-şi vadă primul lor nepot. Însuşi Schwarzenegger glumea că micuţul va avea genele a doi superactori.

"Cred că este o experienţă unică... doar dacă te gândeşti la bagajul său genetic (...) Va fi Kennedy, Schwarzenegger şi Pratt", a spus el, potrivit Agerpres.

"Putem de-acum încolo să rezolvăm orice. Putem soluţiona criza rachetelor cubaneze, putem ucide Predatorii cu mâinile goale şi putem antrena dragoni", a spus glumind veteranul actor, făcând aluzie la diferitele roluri pe care le-au interpretat pe marele ecran atât el, cât şi ginerele său.

Mai multe articole despre:
arnold schwarzenegger