MENIU

Țara în care părinții sunt obligați să-și întrețină copiii până la 34 de ani

Italia se află în topul țărilor în care tinerii cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani încă locuiesc cu părinții.

Peste 45% dintre tinerii din Italia încă locuiesc cu părinții, în timp ce în țările scandinave doar puțin peste 4% dintre aceștia mai locuiesc în casa părintească, scrie avocatnet.ro.

Pe lângă faptul că ei locuiesc în casa părinților, de multe ori tinerii se află și în intreținerea lor. O decizie a Tribunalului din Milano limitează vârsta până la care acești tineri pot beneficia de întreținerea părinților. 

În cursul anului, Tribunalul din Milano a decis să limiteze vârsta până la care un tânăr poate fi întreținut de către părinții săi. Această decizie a fost luată pentru a stimula tinerii să devină independenți, ținând cont de numărul mare de tineri care au vârste cuprinse între 25 și 34 de ani și locuiesc împreună cu părinții și sunt încă întreținuți de către aceștia.

Decizia tribunalului stipulează că în momentul în care tânărul împlinește vârsta de 34 de ani încetează obligația părinților de a-l întreține.