Anunț ȘOCANT făcut de șeful INFP: Următorul cutremur ar putea avea o magnitudine de 8.1 pe Richter
S-au reaprins discuțiile privind următorul mare cutremur care va lovi România, pericolul unui astfel de seism fiind iminent. Ba mai mult, următorul cutremur ar putea avea o magnitudine de 8.1 pe Richter.
Cele două din acest început de august au avut magnitudini de 4,6, cel de marţi, respectiv 4,9 cel de miercuri. Specialiştii spun încă că Vrancea e capabilă de un cutremur nimicitor, ultimele cercetări făcând să crească nivelul maxim posibil la 8,1.
Directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a declarat că a fost realizată o hartă specială a Bucureștiului, din puct de vedere Seismic, potrivit Observator.
"La noi, până la realizarea acestei hărţi, cutremurul maxim posibil a fost de 7,8. În urma ultimelor cercetări pe care le-am făcut am reconsiderat cutremurul maxim posibil la 8,1 pe Richter. Vrancea poate să producă un astfel de cutremur.", a spus Ionescu.