Ce spune Poliţia Capitalei după ce au apărut imagini cu Adrian Sârbu fără cătuşe, în Capitală
Poliţia Capitalei a demarat o anchetă în urma apariţiei unor imagini surprinzătoare cu Adrian Sârbu, care se plimba fără cătuşe prin Capitală, deşi este arestat preventiv.
UPDATE: Poliția Capitalei precizează că, la începutul săptămânii, omul de afaceri Adrian Sârbu, aflat în arest preventiv, a fost dus la un spital, cei doi agenți care au asigurat escorta acestuia fiind în prezent cercetați pentru nerespectarea prevederilor legale, după ce omul de afaceri a fost fotografiat fără cătușe pe o stradă din Capitală, informează un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București transmis Agerpres.
"În urma verificărilor efectuate până în prezent, cu privire la imaginile difuzate de către un post de televiziune, în seara zilei de 21 aprilie a.c., s-au constat următoarele: deplasarea persoanei aflate în stare de arest preventiv la unitatea medicală s-a efectuat, conform legislației în vigoare, aceasta fiind escortată de doi agenți de poliție din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă, nr. 1—București", se arată în documentul citat.
De asemenea, directorului adjunct al Poliției Capitalei, care coordona centrele de reținere și arestare preventivă, i-a fost respinsă cererea de menținere în activitate.
"A fost declanșată cercetarea prealabilă, conform Legii 360/ 2002, pentru nerespectarea prevederilor legale, față de agenții de poliție care au constituit escorta, urmând ca până la finalizarea anchetei aceștia să-și desfășoare activitatea la o altă subunitate de poliție. Facem precizarea că șeful Poliției Române nu a aprobat cererea de menținere în activitate a directorului general adjunct al Poliției Capitalei, care avea în atribuții coordonarea centrelor de reținere și arestare preventivă de pe raza municipiului București, acestuia urmând să-i înceteze raporturile de serviciu, la împlinirea vârstei legale de pensionare, în luna mai 2015", mai informează comunicatul.
Fotografiile îl plasează pe fostul patron al Pro TV pe o stradă din centrul Bucureştiului. Oficialii din Poliţie vor să stabilească acum ce s-a întâmplat, de fapt. Adrian Sârbu a fost arestat în urmă cu aproape trei luni, pentru spalare de bani, instigare la delapidare şi la evaziune fiscală. Omul de afaceri va ajunge miercuri în faţa magistraţilor pentru a contesta menţinerea sa după gratii.
Surse din cadrul Poliţiei susţin, citate de Realitatea TV, că acesta s-ar fi aflat în cartierul Primăverii din Bucureşti pentru a se prezenta la medic. Acesta ar fi trebuit să poarte cătuşe la mâini şi să fie însoţit de doi poliţişti, nu doar de unul singur.