MENIU

Deces Ekeng. Dinamo - CFR, finala Cupei României, s-a amânat

Amânarea finalei Cupei României, luată în calcul în urma decesului lui Ekeng

Tragedia de vineri seară, atunci când Patrick Ekeng a decedat, după un şoc cardiogen, a dus la amânarea disputării finalei Cupei României, programată marţi, de la 21:30.

Oficialii Federaţiei Române de Fotbal au decis, vineri seara, ca finala Cupei României, Dinamo - CFR, programată, iniţial, marţi, să se amâne. Anunţul a fost făcut la DolceSport de Gabriel Berceanu, ofiţer de presă al FRF.

"Se va hotărî mâine (sâmbătă, n.r.) în ce dată va fi fixată finala", a spus acesta.

Ekeng fusese cel care a pus umărul la calificarea lui Dinamo în ultimul act al competiţiei, după un gol superb marcat în returul semifinalei cu Steaua, încheiat la egalitate, 2-2.

Mai multe articole despre:
Patrick Ekeng Patrick Ekeng a murit