MENIU

ALERTĂ ALIMENTARĂ: Produse vegetale congelate, suspecte că ar fi contaminate cu Listeria

ALERTĂ ALIMENTARĂ: Produse vegetale congelate, suspecte că ar fi contaminate cu Listeria

Autorităţile sanitar-veterinare din Ungaria au iniţiat o serie de retrageri de pe piaţă a unor legume congelate şi amestecuri de legume congelate, comercializate sub diverse mărci, în mai multe ţări europene, deoarece acestea prezintă o potenţială contaminare cu bacteria Listeria.    

„În conformitate cu comunicatul primit de la Autoritatea pentru Siguranţa Alimentară din Ungaria, a raportului din 3 iulie 2018 a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) şi a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), este posibil caa porumbul dulce congelat şi eventual alte legume congelate să aibă legătură cu cazuri de contaminare în mai multe ţări europene începând cu 2015, cauzate de prepararea sau depozitarea necorespunzătoare a produselor congelate (depozitare în frigidere, în loc de congelatoare). Au fost cazuri raportate în 5 ţări din Uniunea Europeană, România nefiind între acestea, şi neexistând, conform informaţiilor de care dispunem, legături între aceste cazuri şi produsele noastre”, arată un comunicat transmis vineri de distribuitorul Iglo.

Astfel, Iglo retrage de pe piaţă următoarele produse, ca o măsură de precauţie:

- Mazăre 450g
- Mazăre 750g
- Mazăre 900g
- Fasole galbena 450g
- Fasole galbena 750g
- Broccoli 450g
- Porumb 750g
- Amestec grădinăresc 450g
- Amestec de vara 450g
- Salata franţuzească 450g
- Amestec de legume 750g
- Amestec mexican 750g
- Amestec cu ciuperci 750g
- Amestec mexican 450g
- Amestec pentru supa 450g
- Amestec Fitness 20/450
- Amestec Mediteraneean 20/55
- Amestec Wellness 20/400
- Amestec Wok 20/400
- Amestec Grădinăresc 400g
- Salata Franţuzească 400g
- Amestec Mexican 400g
- Amestec de vara 400g
- Legume pentru supă de carne 500g
- Amestec pentru supa 400g.

„Dacă aţi cumpărat unul dintre produsele anterior menţionate, vă rugăm să nu consumaţi alimentul şi să returnaţi produsul comerciantului de la care l-aţi cumpărat, iar acesta vă va rambursa preţul plătit. Pentru orice întrebări, contactaţi departamentul de calitate al Maresi Foodbroker SRL, distribuitorul local al produselor Iglo, pe adresa de email office@maresi.ro”, menţionează distribuitorul.

„Decizia de a retrage produsele de pe piaţă este doar o măsură preventivă, iar alimentele afectate prezintă un risc pentru sănătatea consumatorilor doar dacă sunt consumate fără a fi preparate corespunzător. Clienţii sunt sfătuiţi să respecte întotdeauna recomandările de preparare de pe ambalajul tuturor produselor înainte de a le consuma. Îndrumarea se referă la mazăre, fasole, spanac precum şi toate celelalte legume congelate comercializate de Iglo”, se mai arată în comunicat.

„Ne exprimăm regretul pentru orice neplăceri cauzate consumatorilor”, a mai transmis compania.

Mai multe articole despre:
alertă alimente alimente congelate LISTERIA