MENIU

Accident tragic. Un bebeluş de 3 luni şi bunica sa au murit, alte 4 persoane sunt rănite

Accidentul petrecut, joi seară, pe DN1, în apropierea localităţii sibiene Scoreiu, după ciocnirea a două maşini, s-a soldat cu moartea unui copil de trei luni şi a bunicii sale, precum şi cu rănirea altor patru persoane, primele date indicând iniţial că persoana decedată ar fi fost mama copilului.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a afirmat că în accidentul produs, joi seară, pe Drumul Baţional 1, în dreptul localităţii Scoreiu, au decedat un copil de trei luni şi bunica sa în vârstă de 45 de ani, scrie Mediafax.

"În accident şi-au pierdut viaţa un copil de trei luni şi o femeie de 45 de ani, bunica copilului, aflată pe bancheta din spate. Iniţial, s-a crezut că mama copilului, o tânără de 26 de ani, este cea decedată, dar, după ce s-au încheiat operaţiunile la faţa locului, s-a constatat că este vorba despre bunica copilului", a declarat Luciana Balteş.

Potrivit aceleiaşi surse, femeia de 26 de ani, mama bebeluşului mort în accident, conducea maşina care a provocat accidentul, tânăra, fiind, la rândul său, rănită grav.

Luciana Balteş a adăugat că în accident au mai fost rănite patru persoane, între care şi o fetiţă de şase - şapte ani.

Femeia care a provocat accidentul este din Mârsa, judetul Sibiu, o localitate aflată în apropierea zonei unde s-a produs accidentul.

In zona accidentului, traficul între Sibiu şi Braşov a fost complet blocat peste două ore.

Mai multe articole despre:
accident morţi Sibiu copil bebeluş persoane rănite