MENIU

Un TIR s-a ciocnit cu un microbuz în Vaslui: 5 persoane rănite

Un grav accident a avut loc joi dimineață în județul Vaslui. Mai multe persoane au fost rănite.

Un TIR s-a ciocnit, joi dimineata, cu un microbuz de persoane in localitatea Ivesti din judetul Vaslui. Cel putin 20 de persoane se aflau în microbuz. Autoritatile au declansat codul rosu de interventie, transmite Digi 24.

"La fața locului s-au deplasat cinci ambulanțe, dintre care două ale Serviciului de Ambulanță, două mașini cu echipaje de prim-ajutor și mașina de Terapie Intensivă Mobilă. Totodată, se intervine cu două autospeciale pentru descarcerare. Din primele informații sunt mai multe victime, dintre care cinci sunt în stare gravă, dar conștiente, cu traumatisme cranio-cerebrale, fracturi sau policontuzii prin accident rutier", a declarat, joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Polițiștii rutieri efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc accidentul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui, Loredana David, accidentul a fost anunțat la numărul de urgență 112 la ora 7,51 și a avut loc la intersecția DN 11A cu DJ 243A, în centrul satului Ivești, un TIR intrând în coliziune cu un microbuz care efectua transport de persoane.

"Microbuzul circula dinspre Podu Turcului către Bârlad. El efectua o cursă regulată Șendrești (județul Bacău) — Bârlad. TIR-ul, care se deplasa dinspre localitatea Tutova, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu microbuzul. În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe partea carosabilă. Au fost preluate cinci persoane, un minor și patru adulți, iar celelalte persoane din microbuz au fost transportate cu un alt microbuz la Bârlad. Conducătorii auto nu au suferit leziuni. În cauză a fost deschis doar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat, pentru AGERPRES, Loredana David.

Mai multe articole despre:
Vaslui accident